2

If We're All Alone, Then We're All Together in That Too

Posted by X and Y on 14:21 in

Imaginea apartine Pathetic, sursa aici.
De multe ori imi place sa ma transpun in afara umanitatii, facand abstractie de faptul ca sunt un exponent al speciei. Observatiile pe care le fac seamana cu cele ale unui cercetator care studiaza o specie cu totul straina lui pana acum. E ca si cum, sa zicem, te-ai uita intr-un musuroi de furnici, ca sa le analizezi societatea.
Ce am observat cel mai interesant e faptul ca noua ne place sa "traim" vietile altora, mai degraba decat sa scoatem ce-i mai bun dintr-a noastra. Citim si scriem carti despre personaje fictive, care au calitati extraordinare, intalnesc oameni potriviti la momentul potrivit, transformandu-si viata intr-o aventura continua, in loc sa pornim in propria noastra aventura. Cu filmele e la fel: eroi si eroine in locul carora ne-am dori sa fim, fara a face (de cele mai multe ori) nici cel mai mic efort pentru asta. Asteptam ca totul sa se-ntample. O continua asteptare. Daca toti asteapta, atunci cine sunt cautatorii? Cum sa apara ei daca toti asteapta sa fie gasiti, in loc sa caute? Si ce ne mai place... ne mai place sa ne credem stapanii Pamantului. Ne place sa credem ca toate sunt la dispozitia noastra, ca toate trebuie sa ni se supuna. Ori ce ne incredinteaza sa facem asta? Ne-am ocupat locul de opresor prin violenta. Prin vajait de gloante, miros de fum si bombe atomice, si am adus Terra pe culmile disperarii. O specie inconstienta as spune, in postura de cercetator. Si daca sunt acida, e din cauza apei minerale.

In postura de sociolog as putea concluziona ca suntem mandri degeaba, si de cele mai multe ori ridicoli. Si totusi, un amestec delicios de mandrie, inconstienta si ridicol. Urma pe care o imprimam in noroiul planetei-mama e plina de magie tocmai prin inocenta si luciditatea cu care acceptam raul primordial din noi. Din bine nu se naste oricum nimic creativ. Operele de arta se nasc pe altarul sacrificiului. Artistul da plasmuirea imaginatiei sale lumii, si-atunci o pierde la nivel individual. Dupa cum spunea Cioran, odata obiectivate sentimentele isi pierd din valoare. Doar in interioritate se afla in forma lor pura, doar in noi insine le putem consuma asa cum sunt ele. Prin exteriorizare, de multe ori se intampla sa le deformam.

Ecce homo!



Bliss - Muse
»

2 Comments


E mai usor sa-i lasi pe altii sa riste decat sa-ti asumi responsabilitatile pe care le implica decizia nebuneasca de a iesi din normalitate, din obisnuit. De multe ori am impresia ca nu ducem lipsa de idealuri tangibile, dar frica de a esua le ingroapa pe taramuri fictive de cele mai multe ori. :)


Din pacate frica de esec e si una dintre cele mai mari temeri ale mele. Along with spiders, remaining alone on Earth and anesthesia.

Copyright © 2009 Blogul cu titlu in constructie All rights reserved. Theme by Laptop Geek. | Bloggerized by FalconHive | Distributed by Blogger Templates | Blog Themes