Îmi place ploaia mai ales pentru că nu sunt oameni pe stradă, şi-atunci pot să respir in tihnă linişte. Şi pentru că miroase frumos. Cred că Braşovul e oraşul lui Minulescu în care „plouă de trei ori pe săptămână”.



Rain - Breaking Benjamin
;

link
It takes some cold to know the sun.



Life is Wonderful - Jason Mraz
»



Lyrics | Jason Mraz Lyrics | Life Is Wonderful Lyrics

Într-un dulap, aruncate dezordonat o multitudine de vise. Unele sunt recent achiziţionate, miros a nou. Altele nici nu sunt scoase încă din ambalaj. Aşteaptă să fie desfăcute, purtate, murdărite, răvăşite, bătute de ploaie si de vânt, vânt de munte şi de mare, pentru ca într-o zi să fie împlinite. Sunt însă câteva, rupte, decolorate, într-o stare deplorabilă. Arată trist, nu le-aş mai îmbrăca acum. Le mai ţin totuşi acolo să-mi amintesc. Undeva în spate, ascunse de privirile critice, sunt câteva vise atât de vechi – şi totuşi în stare bună încă – încât dacă le-aş mai purta acum la vârsta asta, aş apărea ridicolă. Unele nici nu-mi mai sunt bune. Le ţin însă să nu uit c-am fost şi sunt copil. Într-o zi poate o să fac o excepţie şi-am să le mai îmbrac măcar o dată.

Pe dulap însă sunt câteva sentimente pe care nu le-am mai avut demult. Le-am pus acolo cocoţându-mă pe sensibilitate şi-acum că intensitatea sensibilităţii a scăzut, nu le mai pot coborî. De-aici de jos nici nu-mi dau bine seama ce sunt. Au trecut multe ploi de-atunci. Văd doar ca sunt aprnis colorate si strălucitoare. Şi parcă, parcă miros a primavară.

Sub pat stau puse în ordine riguroasă câteva dezamăgiri şi eşecuri. Pe astea ştiu întotdeauna de unde să le iau cu precizie de chirurg care operează pe creier. Visele însă cu greu le găsesc pe cele de care am nevoie. La fiecare curăţenie îmi propun să arunc afară din casă eşecurile şi dezamăgirile astea şi totuşi niciodată nu mă-ncumet, de frică să nu mă murdăresc. Sunt foarte periculoase, un adevărat focar de microbi spirituali. Ca urmare, cu timpul s-au lipit de podea şi au devenit una cu ea. Acum că sunt parte din casă, şi de-ar fi să am curaj să le-arunc afară, aş distruge temelia casei, şi-apoi încetul cu încetul s-ar dărâma în sine, s-ar înghiţii pereţii reciproc cum s-ar înghiţi doi şerpi care-ar încerca să îşi mănânce cozile unul altuia.

Pe masă stau una peste alta două volume, un blaga si un macedonski, scrişi cu litere mici că sunt de-ai casei. Macedonski e dedesubt pentru că l-am pus primul pe masă. Semn de carte n-am, aşa c-am improvizat unul. Folosesc un regret de-a nu fi avut talentul lor. Lângă ele, într-o vază transparentă se află vreo două, trei fire de nostalgie albastră, doar aşa de decor. De mirosit nu miros.

Pe birou am câteva instrumente de lucru lăsate într-o grabă nebunească, adunate din micile bucurii ale vieţii, din târguşoare de provincie, aproape pustii, unde liniştea e muzică. Am doar trei papiote de pasiune roşie, dintre care două sunt neîncepute, o rază de soare tare uzată după numeroasele zile mohorâte care au întunecat fruntea dar nu şi inima, şi-o bucată de curcubeu cu care colorez paginile albe de istorie.

Pereţii prăfuiţi sunt tapetaţi cu un model din epoca în care am uitat să mă nasc. Se spune că toate sunt la vremea lor. Eu însă am apărut la vremea altcuiva, dar închid ochii şi mă adaptez.

În dulăpiorul cu medicamente păstrez câteva flacoane de speranţă şi o cutie de ambiţie, astea pentru cazurile de urgenţă. Când am dureri uşoare iau doar câte-o pastilă de resemnare şi cu ea îmi trece. Sau poate e doar efectul placebo. Ideea e că ajută. Cel puţin pe moment. Oricum dacă se-adună mai multe mă mai internez din când în când în spital, secţia reinventare.

Oameni pe la mine prin casă sunt puţini, pentru că e mică. Sunt aproape aceiaşi de când mă ştiu. Dacă se hotărăsc să rămână eu nu-i dau afară niciodată, asta în schimbul unei plăţi lunare prin card de loialitate. Şi nici nu măresc chiria. Şi celor care-au plecat le mai păstrez locul de hotărăsc vreodată să vină înapoi.

Cam atât despre casa mea. La tine cum e?



Death Cab for Cutie - Your Heart Is an Empty Room
»